Descriere
Pachet de vinuri ideal pentru un cadou de Dragobete sau Mărtișor pentru EA, conține 3 sticle de vin – Wine Chocolate Sweet, Siel Rose si Flori de Gheață. Disponibil în perioada 1 februarie – 9 martie 2021.
Wine Chocolate Sweet – Vin roșu dulce cu arome intense de ciocolată, cea mai recenta creație marca Tohani România. Cupaj din trei soiuri de struguri – Fetească Neagră, Shiraz și Merlot. Senzații condimentate de nucșoară și cuișoare, lângă un piper negru măcinat. Gustativ ne îmbie cu o dulceață tipică unei tablete de ciocolată amară, lângă care se revarsă subtil mici valuri de taninuri moi și discrete.
Siel Rose – Rose sec și aromat, cupaj de 6 soiuri, definit de stilul de “lume nouă” utilizat în vinificare. Culoare vie și strălucitoare. Prospețimea este caracteristica principală, unde zmeura și cireșele domină olfactul. Note de flori de măceș și petale de trandafir. În gust, aromaticitatea plasează SIEL în zona fructelor exotice și a florilor de vară.
Flori de Gheață – Vin alb dulce produs din struguri de Tămâioasă Românească recoltați la primele înghețuri din vie. Proaspăt și delicat, cu senzații ce amintesc de fructe cu pulpă albă, coapte și zemoase. Note delicate de piersici și caise, struguri bine pârguiți și aliuri de ananas, migdale și vanilie.