Drumurile mele duc adesea la cramă, acel loc misterios, considerat de mulți aproape magic, unde ceea ce omul extrage din vie se definitivează. Suntem pe colinele din Tohani și imediat ce din Mizil intrăm pe drumul către Gura Vadului, ochiul vede doar podgorii spre orizont. Zona mustește de istorie iar oamenii sunt cei ce au scris-o, în cursul anilor cu vinurile ce au creat un punct de referință în lumea vinului.

Mă las transportat în acest tablou mirific, observând natura ce mă înconjoară. Culorile primăverii încep să se contureze și să alerge la orizont, spre Carpați. O plimbare în acest colț de paradis, îmi amintește că primăvara a venit în sfârșit. Viile s-au trezit din letargia iernii și îmi vine în minte un eveniment anume, de care vreau să vă vorbesc astăzi.

Să discutăm despre plânsul viei, însă nu săriți imediat la concluzii și să încercăm să înțelegem despre ce este vorba.

În primul rând nu este un plâns de durere, ci mai degrabă o mișcare de renaștere, un salut anotimpului de iarnă ce prevestește un nou an de producție.

Se poate observa o demonstrație a acestui “spectacol” al naturii, din coardele tăiate la începutul lunii martie, atunci când o adevărată lacrimă iese din lăstarul rămas.

Este o soluție zaharoasă, numită și apă vie, utilizată de milenii în scopuri terapeutice și considerată un medicament natural, cu efecte antiinflamatoare dar mai ales nontoxic, cu conținut mare de “viniferin a”, un puternic antioxidant, folosită în special la tratarea bolilor de ochi.

Printr-o lacrimă, via, își ia un adio emoționant de la iarnă, dând startul sezonului de primăvară și începutul vegetației.

 

Ștefan Timofti

Sommelier Tohani România

25% reducere!

Inregistreaza-te acum si primesti un cupon de discount pentru prima comanda

Livrare gratuita la comenzile de peste 150 RON Promotiile nu se cumuleaza!